miercuri, 5 decembrie 2012

Pregătiri pentru Crăciun la Fundația JOYO

În ultimele două săptămâni cei de la Fundația JOYO ne-au rugat să facem cu copiii câteva lucrări de decorat bradul. Știm că mai e ceva timp până la Crăciun, dar având un program destul de încărcat ei au considerat că e bine să ne pregătim în avans. Și a fost foarte bine pentru că astfel fiecare copil va avea timp să exerseze și să facă suficiente „globuri” astfel încât să-și împodobească bradul din sânul familiei lui.
Majoritatea lucrărilor au fost realizate prin kirigami (fulgul de nea, un brăduț mai abstract, țurțure și lampion chinezesc), dar am avut și două lucrări pure de origami (frunzulițe și evantai).