joi, 24 aprilie 2014

Școala Altfel 2014 - ziua 5

Vineri, 11 aprilie, ne-am delectat lucrând cu doua clase de copiii pricepuți (24 de copii, clasa a III-a A, școala 79 și 21 de copii, clasa a III-a C, școala 21), care, mișcându-se repede și bine, au primit „supliment” la tabloul din ziua precedentă. Primii au învățat cum să „atragă” un fluturaș și o broscuță săltăreață către laleaua lor din ghiveci; ultimii și-au desăvârșit tabloul prin adăugarea unei buburuze. Felicitări tuturor participanților la programul Școala Altfel!
























Școala Altfel 2014 - ziua 4


Joi, 10 aprilie, ne-am împărțit forțele, astfel încât Emilia a realizat lucrări de origami pentru Paște cu 4 grupe de preșcolari de la clubul Diandra, iar Bogdan i-a inițiat în arta origami pe cei 19 copii din clasa a III-a C a școlii 46, care sunt mândri să își arate tablourile cu lalele în ghivece, după cum se vede din poze.
























marți, 22 aprilie 2014

Școala Altfel 2014 - ziua 3


Miercuri, 9 aprilie, am realizat din nou tablouri origami de complexități diferite. Am fost întâi la cei micuți (29 de copii din clasa I B și 32 de copii din clasa I A, școala 195, și 27 de copii din clasa pregătitoare B, școala 84), pe care i-am încântat cu o lalea cu frunze, un mormoloc în apă și o gărgăriță în zbor. A urmat clasa a III-a B, tot de la școala 84, unde pe cei 21 de copii i-am pus la încercare cu un ghiveci cu lalea și frunze și o buburuză - modelele mai complicate, deoarece ei au lucrat cu noi și anul trecut.























Școala Altfel 2014 - ziua 2


Marți, 8 aprilie, am realizat din nou tablouri origami de complexități diferite. Am fost întâi la școala 195 și pe cei 32 de copiii din clasa pregătitoare C i-am încântat cu o lalea cu frunze, un mormoloc în apă și o gărgăriță în zbor. A urmat școala 196, unde pe cei 22 de copii din clasa a IV-a B i-am pus la încercare cu un ghiveci cu lalea și frunze și un fluturaș - modelele mai complicate, deoarece ei au lucrat cu noi și anul trecut.























Școala Altfel 2014 - ziua 1



Luni, 7 aprilie, am fost la școala 195 și am realizat tablouri origami de complexități diferite, astfel încât pe cei micuți (29 de copiii din clasa pregătitoare E) i-am încântat cu o lalea cu frunze, un mormoloc în apă și o gărgăriță în zbor, iar pe cei mărișori (31 de copii din clasa a III-a F) i-am pus la încercare cu un ghiveci cu lalea și frunze - modelele mai complicate, deoarece ei au lucrat cu noi și anul trecut.




















vineri, 18 aprilie 2014

La mulți ani, Marco!



Am profitat de vacanța de Paște pentru a-l sărbători pe Marco, a cărui zi de naștere a fost în martie. Acum el e mândrul posesor al unui cadou, în varianta pentru anul II de cursuri origami.











Expoziție origami în Otopeni


În perioada 28 februarie - 15 martie am participat, la invitația prietenei noastre Adina Rusu, cofondatoare a ADOR, la expoziția de origami din Centrul Cultural „Ion Manu”, din orașul Otopeni. Ca toate expozițiile organizate de ea, și aceasta a fost un succes. Felicitări, Adina!






















luni, 7 aprilie 2014

Atelierul de Paște 2014



Anul acesta, în așteptarea Paștelui, cu ouăle de ciocolată primite cadou la atelier ne-am umplut coșulețul cu mâner (și desene cu oițe colorate), suportul de ou (în formă de iepuraș) și pasărea de aur. Apoi am umflat iepuri (albi și negri) și lalele multicolore. Ca să încapă atâta distracție a trebuit să ne împărțim în două grupe!