La începutul lunii ianuarie, în timpul scurtei perioade de ninsoare din București, în mijlocul iernii acesteia primăvăratice, am luat câte 8 foițe frumos colorate și le-am transformat în decorațiuni care seamănă cu fulgi multicolori, pe un fundal alb (de unde și numele improvizat, de fulgi „inversați”). Vă plac și vouă la fel de mult cum ne plac nouă?
Se afișează postările cu eticheta 8 module. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 8 module. Afișați toate postările
vineri, 15 ianuarie 2016
duminică, 13 decembrie 2015
Steaua Crăciunului
Dacă tot ne-am apucat de împodobit casa pentru sărbătorile din decembrie, nu am lăsat să treacă timpul fără a realiza și niște stele mai speciale: sunt din câte 8 foi de hârtie și imită planta numită Poinsettia sau Steaua Crăciunului. Dar cum origamiștii de la Clubul Diandra nu sunt de vârstă școlară, am inventat un model mai ușor de realizat și am „trișat” folosind lipici.
vineri, 11 decembrie 2015
Alte „ghirlande” realizăm
Mânuțele micuțe, dar hărnicuțe, continuă să lucreze origami cu bucurie! Am început luna noiembrie făcând steluțe și timp de două săptămâni ne-am tot „muncit” la aceste decorațiuni modulare, din câte 8 piese fiecare!
Copiii le-au găsit rapid o utilitate: vor să le folosească pentru a-și împodobi ușile, pe post de ghirlande de Crăciun.
Copiii le-au găsit rapid o utilitate: vor să le folosească pentru a-și împodobi ușile, pe post de ghirlande de Crăciun.
duminică, 29 noiembrie 2015
Al treilea atelier de Crăciun 2014
Ne dovedim a fi harnici în așteptarea Moșului! După ce în săptămâna anterioară am creat steluțe, de data aceasta am confecționat ghirlande din câte 8 module roșii și verzi și felicitări cu Moș Crăciun și bradul împodobit, ne-am pozat și ne-am bucurat de cadourile-surpriză (gume de șters cu model de sărbătoare).
vineri, 27 noiembrie 2015
Al doilea atelier de Crăciun
De fiecare Crăciun casele noastre se împodobesc cu flori și ornamente. De data aceasta, după ce am provocat ninsoarea, ne-am asigurat că frumoasa noastră Stea a Crăciunului (Poinsettia) își va păstra frumusețea și după trecerea sărbătorilor, realizând-o din hârtie colorată (4 foi verzi și 4 roșii). Știați că toate cele 8 foi reprezintă frunze (și cele verzi și cele roșii), florile fiind de fapt foarte mici și galbene, în mijlocul plantei?
Și, dacă tot ne-am pus pe îndoit hârtia, nu ne-am speriat de muncă și am mai realizat o altă stea (tot din 8 module), strălucitoare de data aceasta, care se potrivește foarte bine ca decorațiune de pus pe geam (razele soarelui, trecând prin ea, oferă un spectacol de geometrie surprinzător).Ornamentele pentru brad le-am creat, de data aceasta, prin tehnica kirigami, tot din hârtie. Așa că încântarea a fost dublă - și pentru minunatele lampioane ieșite din mâinile noastre, și pentru globurile din dantelă albă primite cadou! Crăciun fericit!
Ghirlanda pentru Crăciun
În așteptarea Crăciunului, ne reamintim cu plăcere cum am creat anul trecut ghirlande, la Clubul Diandra, din câte 8 piese fiecare.
Între timp copiii noștri au crescut și ne vor surprinde anul acesta cu alte pregătiri de sărbători!
sâmbătă, 14 februarie 2015
Tablouri cu dragoste
De Sfântul Valentin, pe 14 februarie 2015 (sau cu ocazia sărbătorii de Dragobete, în avans pentru 24 februarie, cum vreți să socotiți, varianta americană sau cea românească), am realizat tablouri (cu ramă roșie) cu ghirlandă de inimioare (8 module) și floricele multicolor. Recunoaștem că am ales să facem acum tablourile și pentru că ne-am gândit că s-ar potrivi foarte bine să fie date cadou în timpul sărbătorilor care vin în martie.
Și, ca la orice atelier, copiii au primit cadouri-surpriză din partea noastră: câte un mini-suport origami și o floricică cu 8 petale.
Și, ca la orice atelier, copiii au primit cadouri-surpriză din partea noastră: câte un mini-suport origami și o floricică cu 8 petale.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




















