luni, 27 mai 2013

Hanu' Copiilor - 26.05.2013

Ieri dimineață am mers la Hanu' Berarilor în cadrul proiectului Hanu' Copiilor.

Așa cum ne așteptam, familia de rațe, familia de balene, familia de lebede și mâncăcioșii, le-au înseninat ziua copiilor prezenți, concluzia finală fiind că vor recidiva :)
























duminică, 26 mai 2013

Cursul din 25.05.2013

Sâmbătă am trișat un pic. Am folosit lipici :)

Noi suntem adepții origami tradițional, unde nu se folosește lipici, foarfecă sau altceva pentru a realiza lucrarea finală. Origami tradițional folosește doar hârtia și două (sau mai multe) mâini dibace.

Cu toate astea, uneori întâlnim lucrări atât de frumoase, încât nu ne putem abține și trebuie să le realizăm, chiar dacă asta înseamnă să ne abatem puțin de la calea tradițională. Așa s-a întâmplat și sâmbătă, când am folosit lipici atât la floarea fericirii din 5 module (pe care am găsit-o în această carte), cât și la steaua alcătuită din 8 module. Și nu ne-a părut rău, pentru că au ieșit niște minunății...






















luni, 20 mai 2013

Cursul din 18.05.2013

Pasărea însetată are vreo legătură cu ghirlanda? Evident că nu, dar după ce s-au „chinuit” să realizeze ghirlanda din nouă module, ne-am gândit să le oferim cursanților și un motiv de distracție (nu că a face origami nu ar fi în sine o distracție). Se pare că ne-am gândit bine, pentru că nu se mai săturau să pună pasărea să bea :)
























vineri, 17 mai 2013

Hanu' Copiilor!

Începând de duminică, 19 mai 2013, începem o nouă colaborare, cu Hanu' Berarilor.

Așadar, în fiecare duminică, între orele 10:30 - 12:00 vom susține ateliere de origami în cadrul evenimentelor „Hanu' Copiilor”. Alături de cursurile de pictură susținute de Step in Art și de cursurile de modelaj susținute de TRAIART, atelierele de origami vor face ca diminețile de duminică a celor ce vor participa să fie unele minunate. Părinții pot participa la ateliere sau să se rezume la a consuma o cafea pe terasa restaurantului. Rămâne la latitudinea lor :)




joi, 16 mai 2013

Ghirlandă de cocori?...

.... sau coroană, dacă e să ne luăm după utilizarea pe care i-au dat-o unii.

Este o lucrare modulară - 8 module - care, așa cum se poate observa în prima poză, poate fi „montată” în două moduri: cocori pupăcioși sau cocori în șir indian. Asta am făcut noi la cursul de sâmbătă, 11.05.2013, și a fost foarte bine, copiii fiind încântați. Modul de realizare („diagrama”) se regăsește aici.
























marți, 14 mai 2013

Titirez invenție

Este o lucrare modulară, alcătuită din 8 piese, pe care am creat-o într-un moment de inspirație deosebită.

Inițial, n-am văzut în ea decât o simplă decorațiune, dar la sugestia unei prietene am introdus un băț de chibrit prin centru și a rezultat acest simpatic titirez.






sâmbătă, 11 mai 2013

Cutie din treimi

Să explicăm.... Realizarea acestei cutii pornește de la următoarea particularitate: pătratul de hârtie se împăturește pe orizontală și verticală astfel încât să rezulte 3 segmente  egale (treimi), nu în jumătăți sau în sferturi. Astfel de lucrări sunt mai rare în origami. Această invenție personală sperăm că va deveni una din lucrările de acest tip cunoscute.


vineri, 10 mai 2013

Floare cu stand...

.... sau cu frunză? Este o altă invenție personală. Mai exact, invenția constă în tulpina / frunza care e concepută în așa fel încât floarea să stea „în picioare”, nu culcată. Floricica nu-mi aparține, dar mi s-a părut cea mai potrivită pentru acest stand.



joi, 9 mai 2013

Cârdul meu de gâște

Acest cârd de gâște este unicat pentru că este ... invenție personală. Chiar dacă nu este un model foarte spectaculos de gâscă, este totuși un motiv de mândrie pentru că nu e chiar ușor să aduci ceva nou în origami.
Invenția nu e tocmai proaspătă - are câteva luni - , dar luați cu alte griji am uitat să ne „fudulim” :))


vineri, 3 mai 2013

Suport pentru oul de Paște

Este o lucrare origami pe care am găsit-o într-o carte primită cadou din Japonia. Ne-a plăcut foarte tare atât pentru utilitatea sa, cât și pentru ușurința cu care poate fi realizat. Instrucțiunile pot fi găsite aici (chiar dacă este în limba malaeziană, fotografiile cu pașii de realizare sunt destul de explicite).



Și pentru Paștele se apropie cu pași repezi, am pregătit și noi pentru masa de Paște atâtea suporturi câți meseni vom fi, astfel ca fiecare să-și odihnească oul înaintea bătăliei ce va veni după ce învie Hristos.



joi, 2 mai 2013

De ce are iepurașul ochii roșii?

Ca să se ascundă în cireș, zicea o „ghicitoare” veche. Al nostru n-a găsit cireș la îndemână dar s-a ascuns într-unul din coșulețele pe care le-am făcut la atelierul de Paște. S-o fi ascuns bine? Îl vede cineva?