sâmbătă, 11 februarie 2012

Un nou profesor

Astăzi am încercat un experiment, reuşit dealtfel. 
Acesta a constat în a oferi unui copil şansa de a experimenta rolul de profesor. Antonio nu a fost ales la întâmplare. El este un copil realmente extraordinar care merita să aibă această experienţă. 
Deşi are doar 9 ani şi jumătate, el reuşeşte de fiecare dată să ne demonstreze că limitele ni le impunem singuri. Este dovada vie că, dacă suntem pasionaţi de ceva (orice) şi ne urmăm pasiunea cu tărie, reuşim să ne dezvoltăm noi pe noi înşine aşa cum ne dorim.

Antonio ne-a predat... pocnitoarea:






pe care am fost încântaţi să o folosim, să o ... pocnim 






vineri, 10 februarie 2012

Atelier mărţişoare


Sâmbătă, 18 februarie 2012, vom organiza ateliere cu ocazia apropierii primăverii şi a mărţişorului. Vom face trifoi, lalele, gărgăriţe, etc. (cam tot ce se poate agăţa în piept şi nu numai).


Atelierele au o durată de 2 ore, iar pentru desfăşurarea lor am alocat două intervale orare: între 14:00-16:00 şi 16:30-18:30. 


Pentru confirmări şi înscrieri se poate lăsa un comentariu aici sau se pot folosi adresele de e-mail şi numărul de telefon din pagina de contact.
Rugămintea este ca cei care vor să participe să specifice şi intervalul orar preferat. 

joi, 9 februarie 2012

Floricele pe câmpii

Floricelele sunt făcute din pătrate cu dimensiuni între 7x7 şi 9x9 cm. 

Modelul acesta de floare n-are un nume propriu-zis. Unii îi zic floare cu 8 petale, alţii îi zic crizantemă, iar Emilia îi zice floarea masochistă pentru că, deşi pare mică şi nevinovată, e dificil de făcut şi presupune 2 "despachetări" ale hârtiei, după zeci de îndoiri, în momente în care ai fi tentat să crezi că eşti aproape de final. :)

miercuri, 8 februarie 2012

Dodecaedru rombic

Lucrare modulară din 12 piese. Reprezintă una dintre puţinele excepţii din origami în sensul că modulele sunt realizate din hârtie dreptunghiulară, nu pătrată.

luni, 6 februarie 2012

Teme pentru acasa :)

Maria a venit sâmbătă să ne arate ce realizări are ea în urma ultimelor cursuri la care a participat. Se "laudă" cu o cutie pe care am făcut-o la cursul din 14 ianuarie, cu o Kusudama (ideea ei) din trandafirii învăţaţi la penultimul curs, precum şi cu un aranjament propriu din frunze şi trandafir.

duminică, 5 februarie 2012