vineri, 26 octombrie 2012

Team building la Henkel România

Compania Henkel România a organizat pentru angajații săi din 4 departamente un team building la Clubul de echitație EQUESTRIA. Pe lângă lecții de călărie, spectacol de echitație și alte lucruri care țin de bucătăria internă a firmei, angajații au avut parte și de o surpriză din partea organizatorilor: atelier de origami.
S-au împărțit în două serii de câte 17 persoane, dar cei din prima serie nu s-au întâlnit cu ceilalți când au ieșit de la atelier, așa că a fost o surpriză pentru toată lumea. Chiar dacă erau numai adulți, a fost o încântare să creeze cutiuțe, lebede, rățuște cu pui, iaht-uri, capete de dinozaur, un model de cub modular și brocart, iar noi ne-am bucurat că n-au uitat să se joace.